O viață închinată istoriei și cercetării

Virgil Coman, directorul Arhivelor Naționale Constanța, s-a stins din viață fulgerător la evenimentul de lansare a unei cărți despre istoria Dobrogei. Trecerea sa în neființă a șocat întreaga Constanță, de fapt întreaga Dobroge, căreia i-a dedicat ani întregi de studiu, familia lui Virgil Coman fiind originară din comuna Cerna, județul Tulcea. Mesajele de condoleanțe din partea oamenilor simpli care l-au cunoscut, dar și din partea personalităților Constanței, pe care le-a sprijinit în munca sa, sau alături de care a semnat apariția mai multor cărți au curs neîncetat în media. Pe lângă faptul că a fost o somitate în domeniul istoriei, al cercetării știițifice în ansamblu, Virgil Coman a fost soț și tată, dar înainte de toate om. Un om care i-a bucurat pe toți cei care au avut privilegiul să lucreze cu el sau care pur și simplu l-au cunoscut. Jurnaliștii Constanței au găsit mereu ușa deschisă la Arhive și datorită amabilității lui Virgil Coman, au putut oferi opiniei publice nenumărate știri interesante, mai ales datorită informațiilor oferite de directorul de la Arhive.

Virgil Coman era doctor în Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie, teza sa de doctorat purtând titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii“. A devenit directorul Direcţiei Judeţene Constanţa pe 10 aprilie 2003 şi, prin reorganizarea Arhivelor Naţionale ale României, din ianuarie 2010, şef al Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale. Înainte a fost professor, iar cariera în domeniul pedagogic și-a început-o în 1997, ca profesor titular la Catedra de Istorie, Geografie și Științe Socio-Umane, din cadrul Grupului Şcolar „Ioan N. Roman“ Constanţa, pe care a condus-o până în 2003. A semnat ca autor şi coautor numeroase apariții editoriale în domeniul istoriei.

Virgil Coman a fost condus pe ultimul drum duminică, 7 august, însă va rămâne în amintirea tuturor datorită inteligenței și spiritului său vesel și blând.