Lucrări pe Autostrada Soarelui

Din cauza unor lucrări de reabilitare, traficul rutier va fi parţial restricţionat pe o bandă de mers, pe sensul Bucureşti – Constanţa

Veşti nu tocmai bune pentru turiştii care vor veni zilele acestea la mare şi sunt nevoiţi să tranziteze Autostrada Soarelui. Centrul Infotrafic anunţă că pe A2, pe sensul Bucureşti – Constanţa se execută lucrări de înlocuire a glisierelor mediene deteriorate, între km 64 şi 105. Lucrările se vor executa pe ambele sensuri, și vor duce la restricționarea traficului rutier pe a doua bandă, în zona înlocuirii parapeților metalici. Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită la volan, să semnalizeze și să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulație.

SHARE
Previous articleUS Navy, în vizită la Murfatlar
Next articleCaravana curăţeniei