US Navy, în vizită la Murfatlar

Conducerea US Navy League a vizitat Centrul de excelență al companiei de apă, ce a beneficiat de cofinanțare americană în 2012
Președintele Ligii Navale a Statelor Unite a vizitat Centrul de excelență al companiei de apă situat la Murfatlar, obiectiv ce a beneficiat de cofinanțare din partea Guvernului SUA în 2012.
Colaborarea strânsă dintre societatea de apă și Guvernul Statelor Unite, prin Agenția de comerț și Dezvoltare SUA din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, a dus la implementaea unui proiect pilot SCADA pentru zona Cobadin. Investiţia, în valoare de 2 milioane Euro, a presupus o finanţare nerambursabilă de 1,2 milioane de euro din partea Guvernului SUA.
Sistemul presupune controlul computerizat, de la distanţă, a tuturor parametrilor legați de furnizarea de apă şi servicii de canalizare în 25 de localități din zona Murfatlar.
Potrivit reprezentanților instituției, contribuția companiei de apă pentru acest proiect a fost de 200.000 de dolari. Sistemul va fi extins în toate cele șapte județe unde își desfășoară activitatea compania de apă.
SHARE
Previous articleCum ne bronzăm corect?
Next articleLucrări pe Autostrada Soarelui